Cine este crescătorul? – Anker Alfonz

Este titlul unui capitol din cartea lui Anker Alfonz şi se referă practic la denumirea porumbeilor în funcţie de originea lor, mai exact de crescătorul care a contribuit la formarea unui anumit porumbel. Ca şi exemple sunt aduse mai multe nume celebre dintre crescători maghiari, dar eu vă prezint un alt exemplu, dat tot de Anker, porumbei de origine Bricoux.


Această familie de porumbei a fost creată cu foarte mulţi ani în urmă de Dr. Arthur Bricoux, care a murit de peste 60 de ani, şi au fost împercheate şi selectate conform ideilor lui, cel mai bun cu cel mai bun. În schimb acei crescători, care la ora actuală cresc porumbei de origine Bricoux nu fac aşa. Porumbei ,,Bricoux” care sunt crescuţi la ora atuală sunt împerecheate ţinând cont numai de originea lor, deci porumbel de origine Bricoux cu porumbel de origine Bricoux, ceea ce nici pe departe nu reflectă metoda doctorului Arthur Bricoux.


Luând un exemplu mai fericit, când dintr-o asemenea împerechere ies exemplare valoroase şi ar putea fi mândru de ei şi crescătorul incriminat, dar ce se întâmplă în cazul în care rezultă porumbei mai slabi. Oare şi atunci ar fi mândru de aceşti porumbei şi ar mai dori să poartă numele lui?
Dar mergând mai departe oare este drept să spunem despre un porumbel că este de origine Horváth (după crescătorul maghiar Horváth János), în moment ce aceşti porumbei sunt obţinuţi din alte linii, cum ar fi austriacul Hopfner. Dar putem merge şi mai departe dacă ţinem cont că porumbeii lui Hopfner provin de la crescătorul american Schultz, şi aşa mai departe ajungând până la urmă la Wegge, care la rândul lui a cumpărat de la piaţă.


De multe ori porumbeii dintr-o anumită linie degeaba sunt crescute în consangvinizare, uneori chiar foarte strânsă, sunt obţinute cu ei rezultate şi chiar rezultate proeminente, dar nu la aceea categorie pentru care au fost închipuite de crescătorul original. Ca şi exemplu sunt amintite porumbeii de origine Delbar, Fabry, Symons.

Un exemplu din cariera mea ar fi porumbelul cu matricolul 034134/99, care la origine avea porumbei Janssen, iar rezultatele cele mai bune a obţinut de la concursurile de maraton. După câte am auzit eu fraţii Janssen, nu numai că nu erau mândrii de asemenea rezultate, dar şi puneau sub îndoială originea reală a asemena porumbei, fiindcă ei nu participau cu porumbei decât la consursuri până la 300-400 km.

Prin urmare conform ştiinţei ameliorării animalelor:

CRESCĂTORUL UNUI ANIMAL ESTE MEREU ACELAŞ CRESCĂTOR, CARE A PLANIFICAT ÎMPERECHEREA RESPECTIVĂ DIN CARE A REZULTAT, ÎN CAZUL NOSTRU PORUMBELUL RESPECTIV.

Deci se pot numii porumbei Anker, numai acele exemplare care s-au născut în crescătoria lui Anker, iar părinţii au fost împerecheaţi de el.


Nu este întâmplător nici alegerea crescătorului referitor la porumbeii pe care urmează să-i folosească la încrucişările ulterioare. De exemplu Anker a folosit la pornire porumbeii din liniile Symons, Desmet-Mathijs şi Janssen, idealul porumbel în viziunea lui fiind aceea care reuşeşte să obţină clasări în fruntea clasamentului de la 100-750 km.
Împerecherea porumbeilor este oarecum o artă. Roadele lui, bune, sau rele fiind ele, sunt în beneficiul, sau detrimentul crescătorului, care a planificat respectiva pereche.

Sunt întru totul de acord cu ideile descrise şi totuşi rămâne întrebarea, de ce şi Anker aminteşte de porumbei Symons, Bricoux, Janssen, sau Fabry? După părerea mea (incomparabil mai modestă decât a lui Anker Alfonz), chiar dacă crescătorul unui anumit porumbel este cel care a împerecheat părinţii, totuşi aşa este cinstit dacă este menţionat şi crecătorul ,,original”. Susţin această părere cu toate că ştiu că orice viiţuitoare la a 10 generaţie are deja 2048 de strămoşi, dintre care în mod sigur sunt foarte multe exemplare şi cu origine necunoscute.

Chiar şi Anker aminteşte mai înainte în cartea Rebusul zburător, de crescători care uită să amintească de anumiţi porumbei primit cadou, sau pe bani puţini de la Symons, deşi şi aceste exemplare au contribuit la rezultate obţinute.

La porumbeii voiajori într-adevăr sunt folosite cu succes încrucişări între linii de viteză şi de fond, îmbunătăţind reciproc calităţiile sportive, dar de exemplu în creşterea cabalinelor încrucişarea raselor grei cu rase arabe deja nu ar aduce beneficii. Cu acest ultimul exemplu poate am cam sărit prea departe în critici, fiindcă nici la porumbei nu este indicat încrucişarea voiajorilor cu tipleri, iar raselor grei de cai sunt tot atât de îndepărtate de rase arabe ca tiplerii de voiajori.

Sursa: www.porumbei-voiajori.eu

Inainte sa cunosti sportul columbofil, ai cunoscut dragostea pentru porumbei!

Leave Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *