Metode de selectie – partea II

Ne uitam peste unele dintre documentele noastre si a gasit o copie veche a unui ziar “Le Soir” in care René Dax vorbeste despre experienta care a acumulat-o din conversatiile sale cu Louis Vermeijen, discutand despre procesul foarte strict de selectie pe care Louis il folosea pentru selectia pasarilor tinere (puilor).

O sa va explic ce spunea René Dax cu cuvintele mele. Este defapt ceva ce s-a mai spus pana acum de alti cativa crescatori care au adoptat metoda lui Vermeijen.

“ Ca sa iti spun adevarul, incep procesul de selectie de cand oul este ouat: ouale prea mari sau prea mici sunt eliminate. La fel procedam si cu ouale deformate sau cu coaja accidentata”. Louis Vermeijen credea ca din aceste oua nu produc o pasare buna. Vroia ca cei doi pui sa eclozeze aproape in acelas timp. Deasemenea nu ii placea daca dura prea mult pentru un pui sa iese din ou.

Din momentul in care eclozau, puii erau tinuti sub observatie. Puii care se dezvoltau mai greu decat ceilalti erau eliminati, nu conta originea lor sau linia din care proveneau.

Cuibul trebuia sa fie foarte uscat. Daca cuibul era umed mai mult de doua zile, puii trebuiea de asemenea eliminati pentru ca erau blonavi de variola sau alte boli. Porumbeii care au scosi acesti puii, erau de asemenea tinuti sub observare si mutati in carantina pentru un timp.

Puii erau intarcati repede si trebuiau sa isi poarte de grija singuri chiar de la inceput. Puii care gaseau vasul cu apa primii se crede ca vor deveni porumbei buni. La fel si cu cei care se intorceau mereu in acelas loc de odihna si chiar si-l aparau fata de ceilalati. Louis Vermeijen spunea ca nu ii place cand unui porumbel ii e frica de el. Porumbeii care se ascund de el nu vor devenii mari campioni.

In fiecare saptamana lua porumbeii in mana: porumbeii a caror pene nu aveau o suprafata lucioasa sau la care remigele primare ramaneau tari, erau eliminati (nota* nu sunt sigur ca traducerea cu remigele este cea corecta). La fel se intampla si cu porumbeii cu oasele slabe. In ceea ce priveste furca, Louis era mai tolerant. Vroia doar ca furca sa fie puternica.

Cand puii erau lasati afara sa se obisnuiasca cu mediul erau monitorizati si “judecati”. Erau lasati liberi atat timp cat inca nu au explorat in totalitate mediul din jur. Seara erau eliberati dupa vaduvi, ceea ce inseamna ca inca mai zburau cand se facea intuneric. René Dax isi aduce aminte ca statea in gradina lui Louis Vermeijen inpreuna cu alti crescatori. Incepea sa se ingrijoreze pentru ca puii mai zburau si dupa ce se intuneca. Dar Louis il calma: el era sigur ca porumbeii destepti pot petrece noapte afara fara probleme, chiar mai castigau ceva experienta.

Louis Vermeijen nu isi punea increderea in originea porumbeilor sau in pedigree. Oricum era o linie care s-a dovedit foarte buna in zilele lui: celebra Soflé, vechea linie din Antwerp care era bine cunoscuta acum un secol. In primul rand puii trebuiau sa faca dovada ca sunt capabili, spunea Vermeijen. Numai cand vin acasa din concursuri cu regularitate si cand vin in forma si nu obositi, aba atunci iau in considerare pedigreele. Louis credea ca prea multi crescatori pun mai mult accentul pe pedigree decat pe porumbel in sine, lucru care duce la pastrarea unor porumbei care nu sunt de valoare. Nu pastra tardivi in crescatorie foarte des, numai cei care aveau conformatia, penajul, aspectul si comportamentul asemanatoare unui stramos al lor de exceptie. Obisnuia sa dea ceilalti tardivi prietenilor sa vecinilor, oamenilor care veneau la el pentru sfaturi. Renunta si la porumbeii care se “furisau” si se speriau usor. Acesti porumbei nu mai vin acasa dupa primul zbor greu asa ca nu trebuie tinuti.

In concluzie, René Dax spunea: “Nu este in nici un caz usor sa judeci calitatea unui pui in mod corect daca ai o familie mare de porumbei. Metoda lui Louis in poate ajuta pe cei cu porumbei nu foarte multi la numar sa isi selecteze cele mai bune pasari. Conform acestei metode ar fi bine sa nu incerci sa ti prea multi pui”. Cam atat di articolul Le Soir.

As vrea sa adaug faptul ca Louis Vermeijen a ajuns la aceste concluzii dupa ani de experienta si dupa ce si-a creeat propria linie de porumbei. Rezultatul era probabil din cauza procesului de selectie foarte dur, incepand de la ou si pana la primele zboruri ale porumbelului, facandu-l pe Vermeijen un crescator atat de buni timp de atatia ani. Dar chiar si pe vremea aceea , crescatorii isi procurau pasari de la crescatori cu nume importante care erau defapt o “pacaleala” decat sa fie atenti la porumbelul in sine pe care il cumpara.

Mi-e teama ca oamenii care cumpara porumbei pun accentul mai mult pe originea acestuia decat pe porumbel in sine. Asta vroia René Dax de asemenea sa evidentieze. De ce ai vrea sa cumpei o pasare cu un pedigreeu bun, daca pasarea era prea batrana sau pur si simplu fara vitalitate (puternica)? Aceasta este problema: crescatorii cunoscuti pot avea proceduri de selectie foarte dure, dar pot si mai putin dure cand vine vorba despre selectarea oualelor sau puilor care sunt de vanzare. De obicei tin cei mai puternici pui pentru ei, iar pe ceilalti ii vand. Inteleg aceasta practica, dar nu ar trebui sa fie porumbei inferiori printre cei care vor fi scosi la vanzare. Unele licitatii includ pui din acelas cuplu cu numere consecutive la inele. In aceste cazuri nu pot sa nu ma intreb daca vreunul din acesti pui nu este de calitate inferioara.

Autor: Verheecke Marc – Degrave Martin – articol tradus de pe www.pipa.be

Inainte sa cunosti sportul columbofil, ai cunoscut dragostea pentru porumbei!

Leave Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *