Crescãtorii strãini îsi pun câteodatã întrebãri legate de sistemul obscurizãrii. Nu e de mirare din moment ce trebuie sã fi auzit cã în Olanda si Belgia poti sã-ti iei adio de la rezultatele bune la zborurile cu puii dacã acestia nu au fost supusi sistemului respectiv.

Sunt dispus sã-i ajut cu plãcere pe toti acesti crescãtori, mai ales cã printre ei se aflã multi începãtori, însã, din pãcate, îmi este imposibil sã dau sfaturi din mai multe motive.

IMPOSIBIL

– În zona în care locuiesc este altã climã, iar momentele în care soarele rãsare si apune diferã de cele de aici.

– Sezonul competitional este programat în alte intervale.

– În alte tãri, sezonul de reproducþie începe si se sfârseste la altã datã calendaristicã.

ÎNCEPUTUL

Câtiva olandezi isteti au pus bazele acestui sistem la sfârsitul anilor ’70 si, la scurt timp dupã aceea, multi belgieni au început sã utilizeze picãturi oculare care contineau cortizon.

În ambele cazuri, rezultatul consta în faptul cã nãpârlirea era stopatã, iar cei care foloseau sistemul obscurizãrii sau picãturi de ochi erau de neînvins în august. Iar august este exact luna când, în mod normal, pãsãrile încep sã nãpârleascã.

Când cortizonul a fost interzis, fiind considerat o substantã dopantã, si belgienii au început sã foloseascã sistemul obscurizãrii. La început, nu erau prea entuziasti în privinta acestei „inventii” olandeze din moment ce pierdeau multi pui, dând vina pe noua metodã.

Mai târziu si-au dat seama cã nu au dreptate, deoarece înregistrau pierderi masive si în cazul puilor care nu erau supusi acestui sistem, în special la primele antrenamente.

ÎN OLANDA SI BELGIA

În Olanda si Belgia, majoritatea crescãtorilor încep sã reproducã de la sfârsitul lui noiembrie pânã la sfârsitul lui decembrie. I se spune reproducþie de iarnã.

Cele mai importante curse au loc în luna august. Pânã la mijlocul lui martie, nu e nevoie ca pãsãrile reproduse în acest interval sã fie obscurizate. Sistemul nu se mai aplicã începând cu sfârsitul lunii mai sau începutul lunii iunie. Cei câtiva practicanti care doresc sã concureze bine în septembrie îsi obscurizeazã pãsãrile încã o lunã.

CÂT DE ÎNTUNERIC SÃ FIE?

Unii spun cã pãsãrile trebuie sã poatã vedea de unde sã bea apã, însã mi se pare riscant si prefer ca adãpsotul sã fie complet obscurizat.

CÂTE ORE?

O regulã de aur spune cã pãsãrile au la dispoziþie MAXIM 10 ore de zi luminã. CÂND anume pãsãrile beneficiazã de aceste zece ore de zi luminã nu este relevant.

Puteti obscuriza de la 6 seara pânã la 8 dimineaþa, asa cum fac majoritatea, însã puteti la fel de bine sã obscurizati de la 7 seara pânã a doua zi la 9 dimineaþa.

Puteti chiar sã faceti întuneric în crescãtorie începând cu 3 dupã-amiaza, apoi sã ridicati jaluzelele când se întunericeste afarã, astfel încât adãpostul sã fie iluminat la rãsãritul soarelui.

Un avantaj al acestei metode îl constituie faptul cã porumbeii dispun de oxigen pe timpul noptii de vreme ce majoritatea crescãtorilor închid tavanul glisant pentru a face întuneric.

PÃRERE GRESITÃ

Asa cum am spus, belgienii au fost sceptici la început. Unii spuneau cã pãsãrile obscurizate de pui nu vor obtine rezultate bune ca yearlingi.

Dar astãzi stiu cum stau lucrurile, adicã nu e nici o diferentã. În majoritatea cazurilor, cei mai buni pui vor fi si cei mai buni yearlingi.

AL DOILEA RÂND

Deci e inutil sã obscurizati puii reprodusi în perioada de iarnã din momentul în care sunt întãrcati.

În februarie, ziua e scurtã si se face întuneric devreme. Însã al doilea rând de pui e cu totul altã poveste. Puii scosi la jumãtatea lunii februarie, sau chiar mai târziu, trebuie obscurizati din momentul întãrcãrii.

DE CE?

De ce trebuie sã-i obscurizãm? Cum am mai spus, cele mai importante curse cu puii au loc în august, dar… aceasta este luna când pãsãrile sãnãtoase încep sã nãpârleascã si când porumbeii intrã în nãpârlire nu mai pot concura cu succes.

Când hormonii responsabili cu procesul de nãpârlire devin activi, forma de concurs se depreciazã drastic. Mai mult, pãsãrile care nãpârlesc au un handicap serios.

Uitati-vã la astfel de pãsãri dupã ce fac baie: abia pot sã-si ia zborul si parcã nici nu le vine sã iasã afarã la zbor. Un alt motiv pentru care porumbeii obscurizati obtin rezultate atât de bune e cã, la 3 sãptãmâni dupã ridicarea jaluzelelor, are loc un fel de efect de euforie.

Puteti compara aceastã stare cu venirea primãverii si trezirea la viatã a naturii. În martie, pãsãrile încep sã cânte, sã se împerecheze si sã-si facã cuib. Dar nu pentru cã ar stii cã e martie sau cã se încãlzeste afarã (totusi, în martie e foarte frig uneori), ci pentru cã se mãreste ziua. La sfârsitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie, vremea este adesea blândã, dar porumbeii nu prea au chef de împerechere, apoi se aflã într-un soi de hibernare deoarece ziua este scurtã.

Din acest motiv, persoanele care practicã reproducþia de iarnã trec la iluminatul artificial si fac ziua mai lungã cu douã sãptãmâni înainte de a-si pune cuplurile la împerecheat. Oricum, în februarie, chiar si atunci când frigul înteapã, pãsãrile sunt dornice de împerechere si îsi construiesc cuiburi din moment ce… o luãm iar de la capãt, ziua se mãreste.

NÃPÂRLIREA

Când pãsãrile sunt obscurizate, acestea nu aruncã penele de zbor, ci îsi înnoiesc doar penele mici. Când veti concura cu ele mai târziu, vor avea aripa completã, fãrã sã fi schimbat vreo remigã.

Toatã lumea stie cã la a 4-a panã nãpârlitã vor începe sã cadã si penele mici si asta înseamnã sfârsitul rezultatelor bune. Unii tin lumina aprinsã 16 ore sau chiar mai mult. În acest caz, se va întâmpla contrariul. Cu ajutorul “sistemului iluminãrii” se înnoiesc penele de zbor, nu si penajul de dimensiuni mici.

Majoritatea celor care au încercat aceastã metodã au fost dezamãgiti de rezultate.

ÎN CONCLUZIE

Mai târziu, lumea a aflat cã nãpârlirea poate fi stopatã administrând în apa de bãut 2 picãturi de decadron (dexametazon) pe zi.

Functioneazã, însã este interzis în Olanda si în Belgia. Crescãtorii au crezut cã niciodatã nu va fi depistatã substanta interzisã de dexametazon la analiza excrementelor, însã cu ajutorul tehnologiei de azi pot descoperi si dacã s-a administrat o singurã picãturã la 100 de litri de apã.

Un test pozitiv înseamnã excluderea pe o perioadã de 3 ani. Astãzi este la modã obscurizarea porumbeilor maturi. Însã voi trata acest subiect într-un articol viitor.

© Ad Schaerlaeckens

.

Inainte sa cunosti sportul columbofil, ai cunoscut dragostea pentru porumbei!

.

.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CLOSE
CLOSE